Copii si juniori fericiti la antrenamente de inot? Privind aproape zilnic intr-o perioada (Iunie-Iulie anul trecut) antrenamentul clasei fiicei mele de la “Lia Manoliu”, pierdusem orice speranta…

Motive? Sa enumar ce vedeam la aceste antrenamente:: atmosfera incordata, frica copiilor  de a nu intra in colimatorul antrenorului, “corectiile” aplicate de acesta majoritatii copiilor (cu 2-3 exceptii), corectii de o rara “finete” pedagogica  ( insulte, palme si chiar suturi)…

Ajunsesem  sa cred  ca atmosfera colegiala de pe vremea cand faceam handbal, cu glume intre doua sprinturi sau dupa o aruncare la poarta, nu se poate regasi la antrenamentele de inot…

Pana am auzit de un antrenor, fost inotator de performanta, care antrena din pasiune… Si la care se duceau copii si juniori “pensionati” de alti antrenori…

I-am povestit Andrei si am intrebat-o daca nu vrea sa mergem dupa amiaza sa se relaxeze la Miramar, unde acest antrenor avea culoar inchiriat… A fost de acord, si acum un an de zile a facut 3 sau 4 antrenamente cu acest antrenor… Urmarea: a ramas incantata si de antrenament si  de atmosfera colegiala, de glumele intre repetarile de procedeu, de prietenia dintre copii si intre copii si antrenor… M-a intrebat daca seamana cu atmosfera faina de care-i povesteam eu din perioada in care am facut handbal…

Si atunci am inteles ca totusi mai exista speranta!